Blog
sistemul-nervos

Liantul vital dintre piele si sistemul nervos

 

The hidden brain in your skin | Claudia Aguirre | TEDxUCLA[i]

In aceasta prelegere, Claudia Aguirre, neurolog si expert in ingrijirea pielii ne aminteste ca pielea nu este doar o interfata, numita cel mai mare organ al nostru, menit sa ne protejeze de factorii externi. Ea are milioane de receptori care ne comunica mereu mesaje despre mediu, texturi sau atingeri, precum mangaierea unei persoane dragi.

Neurologul vorbeste despre trei cazuri diferite de afectiuni ale pielii care s-au manifestat din cauze emotionale unor subiecti cu varste si destine diferite si care au fost tratate in mod neconventional, la psiholog, la hipno-terapeut sau psihodermatolog . Ea explica importantele corelatii care exista intre receptorii din piele si receptorii din creier si prin urmare importanta felului in care gandim si simtim, cu repercursiuni asupra pielii.  Nu este surprinzator, considerand ca simtul tactil este printre primele sisteme pe care le dezvoltam in stadiul intrauterin. In acelasi timp exista si un vice-versa, in sensul ca felul in care atingem sau suntem atinsi, transmit mesaje diferite sistemului nostru nervos. Exista acei receptori pentru o actiune alarmanta, precum arderea sau intepatura, si un alt tip foarte special de receptori pentru mangaieri care au incarcatura emotionala si ne influenteaza in mod cu totul diferit.[i]

Daca sistemul nervos isi poate manifesta carentele prin explozii pe piele, atunci asta inseamna ca putem sa tratam sistemul nervos, prin tratamente aplicate asupra pielii noastre, chiar preventiv, pentru a mentine mereu un echilibru psihic sanatos si a evita aparitia unei crize cauzate de stresul cotidian. Mai mult decat atat, atingerea umana si mai specific, masajul pot contribui in mod real la eficienta sistemului imunitar, asa cum demonstreaza un studiu aplicat pe animale experimentale, care confirma eficienta masajului aplicat cu mainile (in detrimentul celui aplicat cu o perie) in tratamentul imunodeficientei. Masajul este de mult recunoscut ca avand proprietati recuperatorii in domeniul sportului de performanta, pentru tratarea muschilor inflamati, dar nu se opreste doar aici.[ii] Importanta mangaierilor a fost demonstrata intr-o multitudine de studii si are o importanta deosebita in dezvoltarea primilor ani de viata a unui individ.[iii] Interactiunea cu cei apropiati noua prin atingeri sau imbratisari este importanta pentru mentinerea sanatatii emotionale si psihice.

Dr. osteopat Mercola sustine intr-un articol[iv] ca o imbratisare sau o bataie pe spate sunt recunoscute in zona recompensei in sistemul nervos central si de aceea au un impact pozitiv in starea noastra de bine. Cu cat avem mai multe contacte oricat de mici in mediul social, cu atat ne simtim mai apreciati si fericiti. Se pare ca o imbratisare ne face sa ne simtim mai putin singuri, combate frica, creste respectul de sine, ne scapa de tensiuni si ne face sa ne simtim apreciati.

Corelatiile fizice si psihice ale masajului

Corelatia este atat de vitala, incat a generat o popularitate a terapiilor  alternative si complementare precum reiki sau masajul.  In SUA a fost executata o cercetare asupra efectelor unei terapii de reiki sau masaj aplicate intr-un spital heterogen de bolnavi si s-a demonstrat ca masajul are efecte benefice imediate asupra simptomelor unor bolnavi de cancer, sau alte afectiuni. Se pare ca atat o sesiune de reiki sau masaj, au fost dovedite clinic prin imbunatatirea simptomelor de durere, greata, oboseala, anxietate si depresie, avand efect asupra starii generale ale bolnavilor, care au completat un formular pre- si post- terapeutic, referitor la simptome.[v]

Psihodermatologia

Relatia complexa dintre receptorii, nervii pielii si sistemul neuronal a fost studiata in principal in ultimii 20 de ani, insa aceasta relatie este raportata inca din antichitate. Existenta acestei relatii stranse dintre sistemul psihic si piele. Psihodermatologia[vi] este o noua ramura a medicinei care uneste doua specializari aparent ne-corelate: psihiatria si dermatologia. Psihiatria trateaza procesele mentale manifestate intern, in timp ce dermatologia trateaza afectiunile pielii manifestate extern. Aceasta ramura vine sa ofere o explicatie mai pertinenta pentru afectiunile pacientilor pentru care medicina clasica nu mai are un raspuns. Practic sunt afectiuni ale pielii care apar din cauza stresului, iar tratamentul simptomatic local cu medicamente este un demers nu intotdeauna corect sau suficient pentru cauza psihologica a complicatiei care se manifesta pe piele.

Terapia anti-stres auto-aplicata

Pentru a inlatura starile de stres exista multe terapii, dar individul este cel care hotaraste daca vrea sa castige lupta cu stresul. Pentru aceasta este nevoie si de auto-conditionare si auto-convingere ca individul este suficient de puternic pentru a se confrunta si a depasi acei factori de stres care s-au inradacinat in psihicul sau. Gandirea pozitiva, starea de calm, sunt tehnici care necesita exersare continua, pentru a te descurca ca un maestru Zen trecand prin situatiile stresante de peste zi sau peste o problema sufleteasca.

Aromoterapia este o metoda demonstrata clinic si destul de eficienta si necostisitoare, avand in vedere ca este nevoie doar de un difuzor si de uleiuri esentiale diverse care, din fericire sunt prezentate pentru calitatile lor pe o multitudine de site-uri. Despre efectele reale ale aromo-terapiei puteti accesa si articolul Terapia holistica – uleiuri esentiale.

Tehnicile de respiratie din Yoga, dar si masajul au fost testate in nenumarate randuri de catre specialisti si definite ca bune metode de a trata stresul si urmarile sale. Un doctor vorbeste despre actul de a masa fata dimineata, dupa spalare, cu o emulsie, timp de 10 minute, care poate sa fie un exercitiu auto-aplicat in beneficiul tau cu ecouri pozitive pentru starea ta de bine. Aceste tehnici care actioneaza asupra mintii si trupului sunt strategii usoare care reduc nivelurile de hormoni de stres (cortizol), creand in acelasi timp un echilibru intre sistemul imunitar, nervos si cutanat. Prin aplicarea masajului asupra tenului sunt activate fibre nervoase care transmit emotii pozitive si reduc nivelul de cortizol [vii]. Imagineaza-ti cum ar fi sa te gandesti timp de 10 minute dimineata in timpul masajului de infumusetare, cat esti de frumoasa, puternica, capabila, buna, cat meriti de mult toate lucrurile bune si frumoase in viata ta si ca tu poti sa faci totul sa se intample pentru tine, dar si pentru ceilalti.

Atunci cand nu avem dispozitie, timp, buget sau deschidere catre un masseur profesionist, un specialist Ayurveda Yoga recomanda auto-masajul datorita efectelor pozitive asupra mintii si corpului si considera masajul de dimineata ca un combustibil pentru intreaga zi. Prin masaj este de asemenea demonstrat ca pielea incepe sa indeparteze toxinele, transmite in acelasi timp senzatia de bine si permite reenergizarea fizica si psihica, prin stimularea circulatiei sanguine si stimularea canalelor energetice ale corpului, atunci cand incepem din crestetul capului, continuam cu fata in miscari circulare, din interior catre exterior, gatul, cu miscari ascensive, ceafa, pieptul, abdomenul, coapsele, picioarele, gambele si talpile.[viii]

Uneori auto-vindecarea unor simptome are nevoie si de ajutor din partea unui specialist, dar trebuie sa fim siguri ca il alegem pe cel din domeniul potrivit si sa incepem sa ne cunoastem si sa ne ascultam corpul si psihicul pentru ca si ei sa ne sustina inapoi.

Trimiteri:

[i] https://www.youtube.com/watch?v=Rat1n34l_wI&list=PL97vdPzeOz-gzD2ueFO97XDqq4xVxBmtW

[i] TED (1984) este o organizatie non-profit devotata comunicarii de inovatii, cercetari stiintifice legate de tehnologie, design, entertainment, psihologie, ecologie, educatie, religie, business, solutii pentru probleme globale etc, unde specialisti in aceste domenii care au ceva de comunicat comunitatii globale sunt invitati sa iti expuna cercetarile si ideile pentru intreaga lume prin intermediul YouTube. Sunt usor de gasit pe YouTube ca TedTalks, iar subiectele sunt nenumarate, dar intotdeauna am gasit aceste expuneri foarte relevante, surprinzatoare si extrem de educative.

[ii] Major, B. et al. Massage-like stroking boosts the immune system in mice. Sci. Rep. 5, 10913; doi: 10.1038/srep10913 (2015).

[iii] Haradon, G., Bascom, B., Dragomir, C., & Scripcaru, V. (1994). Sensory functions of institutionalized Romanian infants: A pilot study. Occupational Therapy International, 1(4),pp.250-260

[iv] https://articles.mercola.com/sites/articles/archive/2014/02/06/hugging.aspx

[v] Maxwell T. Vergo, Briane M. Pinkson, Kathleen Broglio, Zhongze Li, Tor D. Tosteson

The Journal of Alternative and Complementary Medicine Vol. 24, No. 8 Immediate Symptom Relief After a First Session of Massage Therapy or Reiki in Hospitalized Patients: A 5-Year Clinical Experience from a Rural Academic Medical Center

https://www.liebertpub.com/doi/10.1089/acm.2017.0409

[vi] Doctorclaudia.com/the-brain-skin-connection/

[vii] Doctorclaudia.com/the-brain-skin-connection/

[viii] Yogainternational.com/article/view/5-reasons-for-daily-self-massage

Leave your thought